sâmbătă, 21 decembrie 2013

cosTume Populare peNtru Copiii de Nașterea lui Hristos

 
Cred că v-ați întrebat ce am făcut în ultimul timp, de vreme ce am comunicat atît de puțin cu voi, cititorii. Ei bine, în afară de minunata viroză (care în cazul meu a durat aproape 3 săptămîni), am mai și cusut. Împreună cu 4 doamne inimoase și foarte, foarte harnice - cărora vreau să le mulțumesc și pe această cale. Să vă arăt mai jos ce am reușit să coasem.
 
Costume Populare pentru băieți
8 ani
13 ani
4 ani
1 an și 2 luni
Detaliu piept
Detaliu cămașă
Detaliu guler
Detaliu manșetă
Detaliu cămașă
Cele 4 cămăși pentru băieți
4 manșete 

4 cămăși
 
Costum popular pentru fetiță, 10 ani

Ia
 


Ie, poale, brîu




Detaliu piept


Detaliu spate

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 








Detaliu mînecă


Detaliu poale



Detaliu poale


Nasturi


Detaliu poale
 
 
Vă doresc tuturor sănătate, zile pline de bucurii și spor întru cele duhovnicești!
O duminică binecuvîntată!
mat.E.

duminică, 8 decembrie 2013

Jean Francois Colosimo: ”În Ortodoxie sînt tot atîtea doctrine sociale cîți indivizi ortodocși”




Colosimo: (...) Scolastica divinizează rațiunea omenească, astfel încît într-o bună zi omul vine și spune că nu mai are nevoie de Dumnezeu. Aceasta este lupta modernității. Urmează apoi toate cuvintele scrise cu majuscule, care vin să-L înlocuiască pe Dumnezeu: Spiritul, Revoluția, Istoria ...

- Libertatea ...

- Tot ceea ce va diviniza omul.

- Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea ...

- Deci se ajunge la divinizarea acestora, la religii seculare. Nazismul, comunismul sînt și ele expresii din această categorie. Noi ne-am aflat ca între paranteze între otomani de o parte și Petru cel Mare de cealaltă. Nu prea am participat. Am avut norrocul să nu fim prea implicați în toată această conjuctură, să nu trebuiască să ne luptăm, să nu ne simțim precum catolicii obligați să producem o doctrină socială, o doctrină psihologică, o antropologie naturalistă etc. Și de aceea sînt foarte alarmat cînd văd azi ortodocși care vor să creeze cu orice preț o doctrină socială.

În Ortodoxie sînt totatîtea doctrine sociale cîți indivizi ortodocși. NU ESTE O PROBLEMĂ TEOLOGICĂ. Nu credem că este un teren al rațiunii unde să se poată întîlni credinciosul cu necredinciosul și în care primul să-l poată convinge pe celălalt. Nu se pot da argumente separate de Hristos. Asta spune și Dostoievski cînd afirmă că ”între dreptate și Hristos, eu Îl aleg pe Hristos”. (...)  

Text preluat din cartea România îngerilor. O discuție la Saint-Serge, Institutul Ortodox din Paris - Savatie Baștovoi, Jean Francois Colosimo, Ed. Cathisma, București, 2013
 

luni, 25 noiembrie 2013

o Veste bună


(...)
 
Potrivit celor precizate de Protoiereul Eric G. Tosi, secretarul Bisericii Ortodoxe din America,
 

 
 
în afara faptului că membri Sfîntului Sinod au audiat rapoartele întocmite de Cancelarie, Secretariat și Trezorerie,  aceștia au luat următoarele hotărîri și decizii.

(...)
 
Printre acestea, cea mai importantă hotărîre pentru cititorii blogului este cea de la punctul șase.
 
Aceasta spune:
 
 
 
AU FOST APROBATE PENTRU A FI FOLOSITE ÎN SCOP LITURGIC TEXTELE ȘI CELE DOUĂ SLUJBE DE ÎNMORMÎNTARE PENTRU PRUNCII MORȚI ÎNAINTE DE NAȘTERE  – UN TEXT POATE FI CELEBRAT LA SCURT TIMP/ IMEDIAT DUPĂ MOARTE, IAR CELĂLALT TEXT POATE FI FOLOSIT ÎN CADRUL SLUJBEI DE ÎNMORMÎNTARE.”
 

marți, 15 octombrie 2013

Un sfat, vă rog

Dragii mei cititori creștini și ortodocși,

vreau să vă adresez o rugăminte: să îmi dați un sfat cu privire la o problemă.

În clasa fiului meu mai mare, care învață la un Colegiu Național ce poartă numele unui Sfînt transilvănean, de curînd canonizat, se organizează o petrecere de halloween.
Organizatorii, profesoare - care nu știu dacă sînt ortodoxe - și fiica unui preot ortodox - au inițiat mărețul proiect, la care participă toată clasa, în afară de băiatul meu și de încă un coleg.

Ce credeți că ar trebui să fac ca și părinte? Am drepturi să-mi manifest credința în școală pe această problemă?

Mulțumesc de pe acum pentru răspunsurile primite!
mat. E

marți, 3 septembrie 2013

De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design de Mădălina Georgescu

În 2011, Ioana expunea la Festivalul de Design de la Berlin o colecție de scaune și perne românești, care aduceau în actualitate motivele și tehnicile noastre tradiționale autentice. Despre colecția și demersul ei s-a vorbit foarte puțin, așa că am contactat-o pe Ioana pentru a afla toată povestea.

DSC 1006 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

Am descoperit nu numai interesul ei pentru tot ce înseamnă tradițional și reinvestirea lui în obiecte pe care să le folosim în zilele noastre, dar și despre un proiect recent și foarte ambițios la care încă lucrează: e vorba de blogul Semne cusute, prin care Ioana arhivează treptat motive autentice de peste 100-150 de ani, pe care le redesenează în format vectorial. De ce?

Pentru ca tinerii creatori și designeri să poată apela la ele cu ușurință când vor să le integreze în munca lor. Despre cum a ajuns să facă toate aceste lucruri pe lângă jobul ei de arhitect specializat pe zona de retail, în cele ce urmează.

DSC 1004 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în designScaunele și pernele Ioanei expuse la festival
 
Cum ai hotărât să participi la Festivalul de Design de la Berlin? În ce a constat demersul tău?

Am participat la Festivalul de Design de la Berlin în 2011 pentru că m-a convins designerul olandez David Graas: eco-designer. I-am descoperit lucrările în cărțile pe care le-am cumpărat de la Muzeul de design din Londra. Mă temeam că nu-mi va răspunde la e-mail, așa că mi-am luat bilet de avion și m-am înființat la Amsterdam, la atelierul lui, cu o sticlă de Fetească Neagră în mână. Și l-am rugat să vină în România, să mă ajute să vorbim studenților despre eco-design -€“ mai bine zis despre responsabilitățile unui designer din zilele noastre. I-am promis că-i voi asigura toate cheltuielile legate de această deplasare și în loc de onorariu pentru conferință îi voi dezvălui niște surse de inspirație absolut interesante și necunoscute. A acceptat!

După conferință, l-am dus la Muzeul Țăranului Român și i-am povestit despre noi, așa cum am fost noi, “niște țărani”. Despre cum, în satul românesc tradițional, nu exista gunoi. Obiectele, când se strică, nu mor, aruncate ele devin altceva. Țăranul a știut să recicleze mult înainte ca acest cuvânt să existe și nici n-a făcut vreodată risipă de material; totul are un rost și totul e chibzuit. Creația populară e adevărata muncă de echipă, obiectele au fost ajustate, optimizate, perfecționate în sute, mii de ani, de mii de mâini și creiere.

David mi-a sugerat că cel mai bine este ca aceste principii să le prezint chiar eu, dar m-am scuzat: eu nu sunt designer de obiect și nu știu dacă-mi doresc să fiu. Job-ul meu este să fiu alături de cei care-mi solicită ajutorul, încercând, prin arhitectură și design, să le rezolv problemele, să-i ajut să-și atingă obiectivele, să vândă sau să transmită mesaje.
Totuși, cum pe lista participanților la Festival nu apărea nici un designer român și cum se apropia termenul limită, cu David insistând,€“ m-am decis să mă înscriu și am fost acceptată.

ioana blue family 04 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design
 
Familia scaunelor albastre, înainte de a ajunge la Berlin
 
În cazul scaunelor albastre, atât de frumos lucrate românește, cum ai ajuns la forma lor? Și aici te-a influnețat David Graas?

Am proiectat scaunele albastre pentru că de data asta eu am avut de transmis un mesaj. Am vrut să spun: “Uitați, și România există și are un potențial, și resurse și va avea un cuvânt de spus în design – în curând”. Am fugit glonț la Muzeul Țăranului Român, deși îl știu cu ochii închiși – mă inspiră să fiu acolo. Voiam să realizez ceva cât mai impersonal și general valabil pentru noi; ceva care să strige “România” de la o poștă. Mi-era teamă să nu fie confundat cu ceva general “est-european” sau “balcanic”.

Trebuia să fie ceva simplu.

Am reușit ce mi-am propus: reacțiile vizitatorilor mi-au confirmat că poate să existe design românesc și că este absolut inconfundabil. Un designer din Letonia a venit să mă întrebe de ce standul meu îi aduce aminte de Brâncuși. În fine, n-am să povestesc reacțiile tuturor, dar eu m-am lămurit că nu este greu să găsești esența stilului nostru, trebuie doar să îți dorești asta.

ioana blue family 09 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design
 
Scaunele chipeșe
 
Dar cât de greu/ușor a fost pentru tine să participi la Festivalul de la Berlin? Ai simțit nevoia unui sprijin, ai mai implicat pe cineva?

A fost foarte ușor să particip și nu am avut nevoie să solicit sprijinul nimănui. Am trecut prin zeci de șantiere, prin atâtea proiecte complexe, prin tot felul de situații critice; nu mă mai sperie nimic și știu să fac lucrurile să se întâmple. Neprevăzutul va apărea mereu, dar dacă ai o trusă completă de montaj, un telefon și cardurile pline,€“ poți să faci față la orice. Am stat lângă standul Poloniei, care a venit în cadru organizat: cam 15 persoane, dintre care 10 designeri. Au venit la mine să-mi ceară sfoară și ciocan. icon smile De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

Costurile au fost decente. În fond, Festivalul din Berlin se dorea unul de concept, fără vânzare; oricum, nu-mi păsa de bani atunci. Am încercat să savurez fiecare minut din experiența asta, să-mi fac prieteni și să trag cât mai multe învățăminte. A fost o lecție.

Am mers acolo puțin complexată de faptul că nu sunt tocmai designer, că nu am apărut în nici o publicație etc., și după prima zi mi-am dat seama că am atuurile mele: poate nu știu să desenez foarte bine obiecte, dar știu să le “vând”. Doar am pregătit atâtea concepte de retail… În loc să stau ca o statuie lângă obiectele mele, eu am interacționat cu vizitatorii, i-am atras în stand, le-am explicat și le-am spus povești despre cum lucrăm noi lemnul în România; poveștile semnelor cusute pe perne și tot așa.

ioana blue family 07 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

Care a fost feedback-ul vizitatorilor care ți-au văzut piesele, în afara designerului leton care te întreba de ce-i amintesc de Brâncuși? icon smile De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

Dacă inițial erau atrași de scaune, plecau cu gândul la perne, impresionați de faptul că semnele cusute sunt atât de vechi și departe de a fi doar decor, au simboluri atât de puternice și pline de miez. Asta își doreau toți: obiecte cu o poveste.

Mai mult, curatoarea Agnieszka Jacobson-Cielecka, care a coordonat și selecția lucrăƒrilor din expoziția UNpolished – Young Design from Poland, la București, a reținut tot pernele și mi-a solicitat un set de trei perne pentru a le expune la Holon Design Museum, din Israel, în cadrul expoziției Design Embassies, programată pentru toamna această (n.r. - despre care veți afla mai multe pe Designist, inclusiv lista creatorilor români selectați).

perne berlin 1 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design
 
Perne cusute cu motive autentice românești, culese de Ioana Corduneanu
 
perne berlin 2 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

De ce obstacole te-ai lovit când a trebuit să produci scaunele și pernele?

Cu scaunele a fost foarte greu: producătorii cu care colaborez de mai bine de 10 ani, în care am încredere și care au încredere în mine, nu lucrează cu lemn, așa că am fost nevoită să caut alte variante. A trebuit să mă rog, să insist, să ridic tonul, să ameninț că să le am gata la timp.

Pernele le-am cusut singură, pe pânză țesută în casă,€“ care se poate găsi la târgurile organizate în curtea MȚR. Cel mai greu mi-a fost să mă decid asupra modelelor, dat fiind că am o colecție de mii de motive românești autentice.

perneee israel De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design
 
Aceste 3 perne cusute de Ioana participă la expoziția de design Common Roots. Design Map of Central Europe, care se deschide pe 15 noiembrie la Holon Design Museum, Israel.
 
Spune-ne mai multe despre motivele românești vechi, autentice pe care tu le arhivezi în format vectorial pe blogul Semne Cusute?

Zilnic adaug motive noi, din surse vechi de peste 100-150 de ani, pentru a clădi, treptat, o bază de date bogată, la care să aibă acces cât mai multă lume. Toate motivele pe care le-am redesenat sunt disponibile în format vectorial (se pot scala, multiplica etc.) și le pot oferi cu drag oricui vrea să le folosească. Firește, gratuit! Nu mă interesează decât ca aceste motive să fie folosite, valorificate, să nu se piardă.

Eu le-am găsit prin biblioteci, prin anticariate sau în colecții private și vă asigur că nu sunt tocmai la îndemâna oricui. Iar eu mă gândesc la generația care caută totul pe google: pentru ei ce nu este pe net – nu există. Pentru ei le-am adunat! Sper că se vor găsi designeri tineri care să le readucă la viață: în grafică, în decor, în mobilier – designeri care să vrea să deseneze românește.

Deși nu sunt etnograf/etnolog, m-am documentat serios, inclusiv mergând prin sate (pe teren) și m-am sfătuit cu specialiști din România și Republica Moldova – așadar, încerc să fac o treabă serioasă. Există mii de motive tradiționale românești, eu am reușit să lucrez câteva sute și am alte sute de motive care așteaptă. Așteaptă să le bage cineva în seamă. icon smile De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design

perne israel toate 3 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design
 
Motivele românești ale pernelor din expoziția de la Holon Design Museum, Israel
 
Iar dacă vrem un scaun sau o pernă cusută de tine, cum procedăm?

Scaunele sunt departe de a fi perfecte; eu una nu le-aș cumpăra, așa că n-am obrazul să le vând altcuiva. Ceea ce am dus la Berlin a fost un fel de prototip, dar trebuie optimizate. Comode sunt, însă sunt prea grele. Iar șezutul, fiind din lemn de brad, se poate zgâria relativ ușor. Ori eu cred că mai pot lucra asupra lor astfel încât să fie și practice, și pragmatice.

Dacă o să continui proiectul, ambiția mea ar fi să proiectez aceste scaune pentru “ceilalți 90 %” – cei care nu au între 25-35 de ani și nu au nici studii superioare și nici venituri peste medie. Obiectele pe care le-am dus la Berlin au rămas la Berlin și sunt acum în sufrageria unei doamne care mi-a promis că le va păstra pe toate împreună, în familie, și va spune poveștile pe care le-a aflat de la mine tuturor celor care-o vor vizita.

Perne nu mai am disponibile, mie mi-a luat minimum 3 săptămâni să cos o pernă (cer multă migală, fiind cusute de mână) – și practic le-am lucrat în timpul meu “liber”. Dacă cineva dorește o astfel de pernă, propun un fel de preview, ca să se decidă asupra motivelor, compoziției și culorilor. Iar în ceea ce privește realizarea ei, putem găsi ajutor la meșteri populari.

ioana blue family 08 De vorbă cu Ioana Corduneanu despre motive tradiționale autentice și reinvestirea lor în design
 
În jurul mesei
 
 

 

luni, 2 septembrie 2013

Poveste pentru părinți, educatori, învățători și profesori

... Povestea se petrece într-o zi de vară, în curtea unei case dintr-un sat din România anului 2013.

Mătușa vorbește cu o fetiță de opt ani. O întreabă de ce e supărată. Aceasta îi răspunde:
- Vreau să ne întoarcem în Spania!
- Bine, îi spune mătușa, dar tu știi că părinții tăi nu mai au servici acolo.
- Da, știu. Dar, acolo era mai bine.
- De ce? Dă-mi un exemplu.

- Păi, în România, dacă un copil cade în curtea școlii, ceilalți copiii stau și rîd de el. În Spania, dacă un copil cade, ceilalți se duc și îl ajută să se ridice...

Morala: Vă las pe fiecare dintre voi să o găsiți.

duminică, 11 august 2013

Credinciosul „de patru stele” de Părintele Bohdan Hladio



Dmitri Belyukin - Spring in Bogolyubovo
 
            Reușita (sau nereușita) unei parohii este strâns legată de sinergia/cooperarea dintre preot și credincioși. Succesul unei parohii nu se datorează unei singure persoane (nici măcar preotului!). Într-o parohie de succes, enoriașii cooperează unii cu alții, își duc la bun sfârșit obligațiile, contribuie cu ce pot la trezoreria comună a faptelor, a înțelepciunii și a finanțelor.

            Am lucrat într-un restaurant. Era un loc plăcut cu mâncare bună, cu o ambianță plăcută, de clasă. Aveam mulți clienți fideli; dar unul dintre ei s-a remarcat. Patronii l-au numit „clientul de patru stele”. El frecventa des localul. Aducea oamenii de afaceri aici. Venea la cină cu familia sa. Sărbătorea evenimentele importante la restaurant. Dădea și bacșiș bun. Era mereu o prezență plăcută, era o plăcere să-l servești.

            Sunt sigur că realizați încotro ne îndreptăm. Cum ar trebui să fie un „credincios de patru stele”?

Un credincios de patru stele…

… se roagă. Principalul scop pentru  care mergem la Biserică este acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Comuniunea cu Iisus Hristos este finalitatea efortului pe care îl fac creștinii. Trebuie să ne străduim să-L avem pe Dumnezeu tot timpul în gândurile noastre și pe buzele noastre. Asta înseamnă să te rogi. Un credincios de patru stele se roagă (singur sau cu familia sa) dimineața, după ce se trezește, seara înainte de odihnă și înainte de mesele din timpul zilei. Desigur, el poate să se roage mai mult decât atât, dar nu mai puțin.

… Îl slăvește pe Dumnezeu. Dacă Îl cunoaștem pe Dumnezeu, Îl slăvim. Suntem creați pentru a-L slăvi. El ne poruncește să facem acest lucru. De ce? Slăvirea Lui creează unitate și ne hrănește spiritual. Prin slăvirea Lui ni se relevă cine suntem noi și cine este Dumnezeu. Fiecare om slăvește pe cineva – fie pe Dumnezeu Adevărat, fie un idol; fiecare idol nefiind altceva decât imaginea pe care o avem despre noi înșine. Pe Dumnezeu sau pe mine? Pe cine să slăvesc? Un credincios de patru stele Îl Slăvește pe Dumnezeu prin participarea la Sfintele Slujbe ce se oficiază la Biserică. Când nu este imposibil, el participă la Sfânta Liturghie în fiecare duminică, la fiecare mare Sărbătoare și la cât mai multe zile sfinte.

… se împărtășește cu Sfintele Taine. Doar pentru că e necesar să îmi mărturisesc păcatele la Sfânta Taină a pocăinței și să mă împărtășesc cu Dumnezeiasca Euharistie o dată pe an, asta nu înseamnă că ar trebui să mă împărtășesc cu aceste Sfinte Taine doar o singură dată pe an. Dacă Sfânta Spovedanie și Sfânta Cuminecătură sunt bune, de ce să nu mă apropii mai des de ele? Datoria Bisericii (pe lângă altele) este de a săvârși Sfintele Taine – Sfânta Taină a Botezului, Sfânta Taină a Ungerii cu Sfântul Mir (Mirungerea), Sfânta Taină a Pocăinței (Spovedania), Sfânta Taină a Cuminecăturii (Dumnezeiasca Euharistie), Sfânta Taină a Cununiei, Sfânta Taină a Preoției (Hirotonia) și Sfânta Taină a Maslului (ungerea cu untdelemn a bolnavilor) -  pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor. Un credincios de patru stele trăiește o viață sacramentală: se spovedește și se împărtășește cât mai des cu putință, se căsătorește și este înmormântat în rânduiala Bisericii, își botează copii etc.

… susține financiar parohia din care face parte. Dacă Biserica nu poate plăti facturile, ea nu poate „să rămână deschisă”. Dacă nu există bani - de pildă, pentru a duce la bun sfârșit munca începută sau pentru a educa copiii - ea „va muri”. Un credincios de patru stele susține financiar parohia de care aparține cu aceeași seriozitate de care dovadă când își plătește propriile taxe. Nu îți plătești taxele, mergi în închisoare. Nu îți susții parohia, mergi în ….

… îi ajută pe cei nevoiași. La Judecata de Apoi Mântuitorul Iisus Hristos ne va întreba pe fiecare dintre noi: „M-ai hrănit? M-ai îmbrăcat? M-ai vizitat când am fost bolnav?” etc. (Matei, 26:36). Toate acțiunile noastre „religioase” trebuie făcute în scop caritabil pentru ajutorarea celor suferinzi, celor bolnavi, celor săraci. Atât în Epistola Întâi a Sfântului Apostol Ioan, cât și în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, acest aspect este pus în evidență. Un credincios de patru stele își dăruiește întreaga viața Lui Dumnezeu -  nu doar două ore, duminica dimineața, când participă la Sfânta Liturghie (în caz că participă!). Acest lucru presupune să împartă din bunăstarea lui și cu cei iubiți de Dumnezeu – cu cei săraci/nevoiași.

… îi respectă pe cei mai mari decât el. Zilele în care bărbații deveneau preoții deoarece doreau să aibă o poziție în societate au apus. Nici oamenii care se alătură consiliului parohial nu fac acest lucru pentru că își doresc faimă sau bogăție. Măcar atât am putea face și noi, să-i respectăm pe cei care conduc comunitățile din care facem parte. Chiar și atunci când nu suntem de acord cu ei, trebuie să îi respectăm. Nu sunt perfecți – dar nici noi nu suntem. Un credincios de patru stele vorbește întotdeauna respectuos cu și despre paroh, cu și despre cei care conduc Biserica. Să ne reamintim cuvintele lui Abraham Lincoln: „Nimeni nu ar trebui să critice, cu excepția celor care vor să ajute.”

… îi respectă pe ceilalți enoriași. Am auzit odată o ghicitoare îngrozitoare: „Ce se întâmplă când un enoriaș este rănit (spiritual, emoțional sau personal)?”. Răspunsul este: „O persoană din parohie îl rănește și mai tare”. Este o ghicitoare oribilă pentru că de multe ori ea se adeverește. Cât de des auzim oamenii răspândind bârfe răutăcioase, sau bucurându-se de problemele „fraților și surorilor întru Hristos”? Un credincios de patru stele nu bârfește, nu justifică acțiunile celorlalți într-un mod plin de răutate, nu încearcă să se ridice pe el trăgând alte persoane în jos. Dacă ne iubim unii pe alții, trebuie să vorbim frumos despre fiecare persoană și să ne ajutăm între noi când avem nevoie.

… postește. O veche zicală spune: „viața spirituală începe din stomac”. A posti este o dovadă a obedienței noastre față de Biserică; a posti însemnă a lega unitatea de comunitate (de pildă, îi putem observa pe evrei sau pe musulmani); postul întărește disciplina (care presupune auto-disciplină); postul aduce binecuvântarea Lui Dumnezeu asupra noastră. Credinciosul de patru stele își oferă masa Domnului. Modul în care postim poate să difere câteodată, în funcție de anumite circumstanțe personale, de anumite nevoi fizice sau în funcție de diferite boli. Dar dacă dorim să fim aproape de Dumnezeu, dacă suntem ascultători față de Dumnezeu și față de Biserică, vom posti așa cum este rânduiala dată de Învățăturile Apostolilor și de Biserică.

… muncește pentru parohia de care aparține. Pentru ca o parohie să funcționeze așa cum trebuie, sunt multe de făcut: a cânta în strană, a face parte din consiliul parohial, a preda cateheză, a vizita bolnavii, a găti, a lucra cu tinerii, a pregăti predica, a organiza evenimentele sociale, a tăia iarba, a vopsi zidurile, a pregăti chitanțele, a plăti facturile etc., etc., etc. Dumnezeu ne-a binecuvântat pe fiecare cu diferite talente care pot fi folosite pentru dezvoltarea și bunăstarea parohiei. Un credincios de patru stele își oferă talentele și abilitățile Lui Dumnezeu și parohiei.

… citește Sfânta Scriptură. Sfânta Scriptură reprezintă Cuvântul Lui Dumnezeu adresat nouă. Pentru a citi cu folos Sfânta Scriptură, singura condiție necesară este de a pune în practică Cuvântul Domnului. A citi din Biblie doar pentru a discuta despre ce am citit, sau chiar mai rău, a discuta despre Biblie fără să o fi citit, nu ne va ajuta să ne apropiem de Dumnezeu – de fapt, se poate întâmpla chiar invers. Un credincios de patru stele citește din Sfânta Scriptură în fiecare zi: un capitol din Sfânta Evanghelie, un alt capitol din altă Carte a Noului Testament și din Psaltire – acestea reprezentând lectura minimă pe care o poate face un credincios.

… își asumă responsabilitatea pentru sufletele copiilor lui. Oamenii își trimit des copii la școlii „religioase” - catolice sau protestante - și își dau seama că nu au nevoie să îi trimită la orele de cateheză organizate de Biserică. Dacă ne trimitem copiii la școli care nu sunt ortodoxe, aceștia nu vor învăța credința Ortodoxă. Fiecare copil din parohie ar trebui să participe la lecțiile de religie oferite de Biserică; de asemenea, copiii trebuie să fie învățați cum să se roage acasă și se cuvine ca părinții să aibă o viață creștină profundă și autentică pentru a fi exemple copiilor lor. Credinciosul de patru stele se asigură că copii și tinerii parohiei primesc o educație Ortodoxă solidă – oferită de către părinți (sau alți membri ai familiei), de către cler, de către membrii instruiți ai Bisericii și prin participarea la viața liturgică a parohiei.

… cercetează necontenit învățăturile credinței. Un proverb ucrainean spune că: „Un om trebuie să-și petreacă întreaga viața învățând pentru a putea muri ignorant.” Orele de studiu a Sfintei Scripturi, seminariile pe teme religioase, reflecțiile spirituale, orele de religie pentru adulți ar trebui să facă parte din viața fiecărui adult creștin la fel cum cei care muncesc - profesori, doctori, mecanici etc. – participă la programele de dezvoltare profesională și seminarii. Cei care fac parte din consiliile parohiale ar trebui să se străduiască dublu. Un credincios de patru stele ia parte, pe cât e posibil, la fiecare cateheză, seminar, reflecție și clase de religie pentru adulți. Când oamenii se îndrăgostesc vor să afle totul despre persoana iubită. Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, vreau să învăț cât mai multe despre El.

Ce te oprește să devii și tu un credincios de patru stele?

 
Traducere din limba engleză de Diana Corina Aldea după:
 http://charmingthebirdsfromthetrees.blogspot.ro/2013/08/a-four-star-parishioner.html

duminică, 4 august 2013

Părintele Savatie Baștovoi - Atenție: Face Book-ul ucide blogurile!

Cartea e mai bună decît blogul. Blogul e mai bun decît Fb-kul. Asta am înțeles după un experiment simplu.
 


Rețelele de socializare sînt făcute pentru a reduce calitatea mesajului. Limitarea lungimii unui discurs este un efort al presei de tip nou, construită din sloganuri. Totuși presa tipărită nu a ajuns la performanțele internetului, cînd cititorului i-a fost oferită posibilitatea de a comenta ceea ce citește. Participarea la discutarea textului creează iluzia co-autorului. Cititorul are impresia că influențează/modifică mesajul textului prin comentariul său. Ceea ce îi gîdilă orgoliul.

Totuși beția comentariilor a creat un cititor isteric, incapabil de analiză și contemplare. El citește pentru a comenta, pentru a-și hrăni propriul orgoliu. Iar scriitorul își tocmește de multe ori textul cu scopul expres de a stîrni comentarii, pentru că asta face rating, iar ratingul aduce bani sau slavă.
Tabăra comentatorilor a evoluat în tabăra celor care se numesc cu emfază blogheri. Blogherii sînt, de cele mai multe ori, cititori ratați. Ei sînt mai grabnici la a grăi, decît la ascultare/citire (ca să ne amintim de îndemnul Apostolului Iacov). Apăruți peste noapte, ei riscă să dispară odată cu apariția balaurului numit Face Book. Acest balaur cu milioane de capete înghite zilnic blogheri pentru a-i transforma în feisbukiști.

Nu e departe vremea cînd tot ce va fi de găsit pe internet vor fi poze cu căței, pisici și părți ale corpului uman. Butoanele de pe care își scriu oamenii mesajele sînt tot mai mici și mai greu de folosit, odată cu mutarea internetului în telefoane. Totul e din ce în ce mai mic și solicită din ce în ce mai puțină minte. Ne întoarcem la peșteră, cînd oamenii nu știau să scrie și desenau casa, barza, taurul, omul. Acum e ceva mai evoluat, avem butoane cu “eikon”-uri care înlocuiesc rapid cuvîntul. Trăim într-o mare peșteră digitală. Mă gîndesc cît a mai rămas pînă cînd lumea va uita să vorbească?

SursA: savatie.wordpress.com

miercuri, 31 iulie 2013

Veșnică pomenire! Eonia i mnimni tou!

Costel Condurache a trecut la cele veșnice


COSTEL-CONDURACHE-VALERIU-GAFENCU
 

Cu durere vă anunțăm plecarea dintre noi a fratelui Costel Condurache, organizator a multe pomeniri închinate Sfinților Mărturisitori din temnițele comuniste. Tragica dispariție s-a petrecut astăzi 29 iulie 2013, orele 19:20, după o agonie de câteva zile în urma unui accident de mașină. Rămâne un model de urmat în propovăduirea sfințeniei și mărturiei naționalist-creștine pe care au dat-o Sfinții Închisorilor din România. Dumnezeu să-l așeze cu drepții!
 
 
Costel Condurache, prietenul nostru, a avut de săptămîna trecută un accident foarte grav. Întorcîndu-se, cred, din Sfîntul Munte, în Bulgaria maşina în care era s-a rostogolit de cîteva ori. Costel a fost paralizat complet, din cauza unei fracturi a coloanei vertebrale imediat sub gît. Îşi mai putea mişca ochii şi maxilarul, şi cam atît. Lăcrima la gîndul că a ajuns povară altora, după ce în ultimii 23 de ani a dus în spinare, de multe ori la propriu, fizic, toate ostenelile şi greutăţile ultimilor mărturisitori ai unei generaţii exterminate în temniţele comuniste.
 
Costel era prietenul tuturor bătrînilor deţinuţi politici şi era prezent la toate evenimentele organizate de aceştia, fie că erau la Bucureşti, la Aiud, la Tîrgu Ocna, la Turda, la Cluj sau la Timişoara. S-a implicat personal în editarea a zeci de volume de literatură memorialistică şi în apariţia a cîteva reviste, între care Gazeta de Vest, care apărea la Timişoara la începutul anilor 90, iar mai apoi revista Permanenţe, dar şi multe alte publicaţii. Prin eforturile sale personale s-au salvat amintirile şi memoria unei generaţii întregi, în orice formă a fost cu putinţă: scrise, vorbite, înregistrate. Iernile cu troiene îl surprindeau cu rucsacii de cărţi şi reviste în spinare, încercînd să bucure inimile ultimilor bătrîni scăpaţi din temniţele comuniste.
 
Dacă astăzi se ştie ceva în România despre Sfinţii Închisorilor, i se datorează, în mare parte şi lui Costel Condurache. Neîncetatele sale osteneli au scăpat de la anonimat şi uitare totală faptele minunate ale jertfei unei întregi generaţii.
 
Toată disputa născută în jurul Sfîntului Valeriu Gafencu şi în jurul cetăţeniei de onoare oferită lui de primăria oraşului Tîrgu Ocna i se datorează în cea mai mare parte lui Costel Condurache, pentru că el a avut această idee şi a supus-o dezbaterii primăriei oraşului, care a aprobat-o în urmă cu cîţiva ani.
 
Mare parte din înregistrările şi interviurile cu Părintele Dionysie Ignat i se datorează tot lui Costel, care a insistat pe lîngă ucenicii sfîntului de la chilia Sf. Gheorghe – Colciu să nu lase neînregistrată nici o mărturie şi a primit binecuvîntarea bătrînului pustnic. Prin el, oaza de viaţă duhovnicească de la chilia Bătrînului Dionysie a răcorit ani de zile sufletele însetate de sfinţenie ale celor ce nu au putut ajunge în Athos. Deplin ancorat în trăirea creştină şi în prezenţa la toate slujbele Bisericii, Costel Condurache reprezintă pentru mulţi reperul întoarcerii la Hristos ori al întîlnirii cu El. Cu încă 10-20 de tineri rîvnitori şi neobosiţi precum fratele Costel, România întreagă ar fi arătat astăzi complet diferit.
 
Costel Condurache are un copil de doi ani şi un altul care e pe drum, în pîntecele soţiei sale. Orice ajutor socotiţi că se poate oferi acestei familii greu încercate, în primul rînd în rugăciuni, dar şi în bani, pentru familia sa sînt binevenite.
 

miercuri, 17 iulie 2013

O biserică îndelung dorită de comunitatea de la poalele Tâmpei

 

Catedrala tinerilor din cartierul braşovean Noua

Luni, 15 iulie 2013
 
Anii libertăţii au însemnat pentru multe dintre comunităţile noastre posibilitatea de a se vedea împlinită dorinţa de zidire a unei biserici. Chiar dacă mediul public este adesea bombardat de critica nedreaptă adusă construirii de biserici, comunităţile de credincioşi au urmat dorinţa înaintaşilor şi nevoile actuale de a înălţa lăcaşuri de rugăciune. Un exemplu concret este Biserica „Sfântul Mina“ din Braşov, zidită după Revoluţie, dar dorită încă din 1944.

Zidirea lăcaşului de cult se leagă de numele fostului protopop de Braşov Ioan Popiţa, trecut la Domnul în urmă cu doar câţiva ani. Cartierul Noua, după cum însuşi numele sugerează, face parte din zonele mai tinere ale Braşovului. Deschiderea marilor uzine industriale din oraş, cum ar fi „Steagul Roşu“, a însemnat naşterea unor noi cartiere, populate cu tinere familii. În acest cartier, încă din 1944 a fost înfiinţată o parohie, chiar de protopopul Ioan Popiţa. Imediat s-a născut şi nevoia de a zidi o biserică, dar dorinţa credincioşilor şi a părintelui Popiţa a întâmpinat refuzul autorităţilor comuniste de a oferi aprobările necesare.

Cu toate acestea, comunitatea păstorită de părintele Popiţa nu s-a oprit aici şi a amenajat o capelă într-o casă din cartier. Cu destinaţia de casă parohială, clădirea adăpostea la etaj lăcaşul de cult închinat Sfântului Ioan Botezătorul, care în 1965 a fost pictat de Gheorghe Dobrescu şi fiii săi, Mihai şi Ioan, în tehnica tempera. În 1969 s-a construit aici şi o clopotniţă şi s-au făcut anumite modificări la casa unde exista şi capela parohială. Viaţa tinerei comunităţi a însemnat şi alte nevoi decât cele spirituale, cum ar fi înfiinţarea unei grădiniţe, a unei şcoli şi a unei maternităţi. Toate acestea au fost deschise tot prin eforturile regretatului protopop Ioan Popiţa.



Biserica mare

Anii au trecut peste credincioşii din Noua, dar dorinţa de a avea o biserică mare, potrivită comunităţii, a rămas adânc sădită în inimile lor. În 1987, unul dintre actualii parohi, părintele Simion Cibian, a venit aici ca ajutor pentru părintele Popiţa. „Am încercat să iniţiem construirea bisericii la acea vreme, dar ne-am confruntat cu aceleaşi piedici, în special cu refuzul de a primi autorizaţiile necesare. A rânduit Dumnezeu ca în 1990 să avem libertatea de a începe demersurile pentru obţinerea terenului şi apoi am pus piatra de temelie, în 1991, când mitropolitul Antonie Plămădeală a venit la noi şi a oficiat slujba religioasă“, ne-a povestit părintele Simion Cibian.

Părintele îşi aduce aminte cu mult drag de protopopul Ioan Popiţa, vrednic slujitor al Domnului până aproape de ceasul trecerii dincolo. Chiar şi la peste 90 de ani, părintele Popiţa încă mai slujea. „S-a stins ca o lumânare“, îşi aminteşte părintele Cibian. La fel îşi aminteşte părintele Cibian şi de tinerii credincioşi de la acea vreme, care umpleau ca şi acum lăcaşul de cult la slujbele religioase. „Aveam câte 300 de botezuri pe an“, continuă părintele Simion.

Istoricul Nicolae Stoicescu, printre ctitori

De biserica mare din Noua, închinată Sfântului Mina, se leagă şi numele regretatului profesor Nicolae Stoicescu, un mare istoric şi demnitar al ţării noastre. După cum ne-a spus tânărul paroh de la biserica braşoveană, părintele Cornel Toma, profesorul Nicolae Stoicescu a donat terenul unde se află acum biserica, a adus ajutoare din Grecia şi a rămas în memoria comunităţii ca un mare ctitor şi binefăcător. „Nicolae Stoicescu a rămas alături de noi, pentru că-şi doarme somnul de veci în cimitirul din Noua“, ne-a spus părintele Cornel Toma.

Proiectul arhitectural a fost realizat de arhitectul Răzvan Dracea. Lăcaşul de cult impresionează prin dimensiunile sale, prin frumuseţea şi unicitatea zidirii. În perioada 2002-2006, lăcaşul de cult a fost pictat de Vasile Carp. Părintele Cornel Toma ne-a spus că pictura este una deosebită nu doar prin culorile vii şi prin frumuseţea scenelor. Tradiţia bizantină a fost armonios împletită cu cea românească, încât pictura are un specific aparte. „Pictura este în consonanţă cu zona, în sensul că fondul verde ne duce cu gândul la frumuseţea munţilor ce ne înconjoară. Apare în pictura noastră şi roşul, ca simbolul sângelui de martir. În cele din urmă, albul din scene simbolizează Învierea Domnului, transfigurarea la care sunt chemaţi credincioşii din Carpaţi“, ne-a explicat părintele Toma.

În 2006, îndată după finalizarea picturii, biserica a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.


Cateheze cu tinerii

Aşa cum a fost dorinţa credincioşilor din Noua încă de la început, biserica mare este în prezent inima comunităţii. Nu doar slujbele religioase adună, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare, sute de credincioşi, ci şi activităţile parohiale se bucură de o atenţie deosebită din partea credincioşilor. Părintele Cornel Toma a adus în parohie două proiecte naţionale pentru tineri: „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“. Aceste două proiecte ale Patriarhiei Române, implementate în Parohia Noua II, au fost completate de un al treilea proiect de cateheză pentru copii. „Avem peste 70 de copii din cartier, împărţiţi pe trei cicluri: cel de preşcolari, cel de şcolari şi un cel de liceeni. Aceste proiecte au stârnit interesul tinerilor şi am încercat să le venim în ajutor atât cât ne-a stat în putinţă“, ne-a mai spus părintele Toma.

Tinerii implicaţi în aceste proiecte, dar şi ceilalţi apropiaţi ai bisericii nu uită de semenii aflaţi în nevoi, iar periodic organizează colecte pentru ajutorarea săracilor. Şi corul parohial, de muzică bizantină, se bucură de o prezenţă consistentă din partea tinerilor.

SursA: ZiarulLumina

luni, 24 iunie 2013

Părintele Justin: fotografii dincolo de cuvinte și cuvinte dincolo de fotografii

Patru lucruri lăsate spre împlinire poporului român

... IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt în care a amintit de testamentul pe care părintele Justin l-a lăsat Mănăstirii Petru Vodă şi poporului român.

"După ce a dus o viaţă înălţătoare, tulburătoare şi sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăţia cerurilor. Părintele a pregustat împărăţia cerurilor încă din această viaţă, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinereţea lui până pe patul de suferinţă, să trăiască vreo clipă. A fost conştient de faptul că în Hristos trăieşte, viază şi se mişcă. S-a născut în cer, cum spuneau creştinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăţia cerurilor încă din această lume. S-a dus la fraţii şi surorile sale de suferinţă, care au plecat din această viaţă cu multă vreme înaintea sa.

În ultimele zile ale vieţii sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ţinut să ceară iertate tuturor, a menţionat persoana care să-i urmeze în funcţia de stareţ, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român.

Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situaţie,
iar apoi a îndemnat la multă pocăinţă, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate.
În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare,
iar apoi a îndemnat la multă rugăciune", a spus Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

SursA: doxologia.ro


 


























SursE FotO:
saccsiv.wordpress.com
dinaltezari-corina-corina.blogspot.com
blog-pt-suflet.blogspot.com
apologeticum.wordpress.com
www.totpal.ro
roncea.ro
viatalatara.wordpress.com