sâmbătă, 23 iunie 2012

O mamă moare de mai multe ori

 FotO: martiri.ro


În viața de familie este cu neputință să nu apară suferințe.

Femeia căsătorită se teme nu numai de o singură moarte, deși ea însăși va muri o singură dată, nici nu poartă de grijă pentru un singur suflet, deși are doar unul, ci tremură pentru bărbat, tremură pentru copii, tremură iarăși pentru soțiile și copiii acestora.

Cu cât mai mulți vlăstari dă rădăcina familiei, cu atât se înmulțesc grijile ei. Dacă vreunul din aceștia suferă vreo pagubă sau se îmbolnăvește sau i se întâmplă vreo altă nenorocire, ea este doborâtă și jelește mai mult decât cei afectați. 

Dacă toți ai săi mor înaintea ei, jalea este cumplită. Dacă unii rămân în viață, iar alții sânt răpiți de morți neprevăzute, nici așa nu află mângâiere curată. Căci teama care îi zguduie sufletul pentru cei vii nu este mai mică decât tânguirea pentru cei răposați, ci – de e să spunem ceva vrednic de mirare – este mai apăsătoare.  

Timpul înmoaie durerea pentru cei ce s-au dus, dar grijile pentru cei vii ori nu încetează niciodată, ori numai moartea le pune capăt.

Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie,56 (SC 125, p. 305) - Traducere de Marius Ivașcu după:

Ἐπὶ μὲν γὰρ τῆς παρθενίας δύσκολον ταῦτα γενέσθαι, μᾶλλον δὲ ἀδύνατον, ἐπὶ δὲ τῶν γάμων δύσκολον μὴ γενέσθαι.

Οὐ γὰρ ὑπὲρ ἑνὸς δέδοικε θανάτου μόνον, καίτοι γε ἅπαξ μέλλουσα ἀποθανεῖσθαι, οὐδὲ ὑπὲρ μιᾶς φροντίζει ψυχῆς μίαν ἔχουσα μόνην, ἀλλὰ τρέμει μὲν ὑπὲρ ἀνδρός, τρέμει δὲ ὑπὲρ παίδων, τρέμει δὲ ὑπὲρ τῶν ἐκείνοις προσηκόντων γυναικῶν πάλιν καὶ παίδων, καὶ ὅσῳπερ ἂν εἰς πλειόνας ἐκτείνηται κλάδους ἡ ῥίζα, τοσούτῳ πλεονάζει καὶ τὰ τῶν φροντίδων αὐτῇ, καὶ καθ' ἕκαστον τούτων εἴτε ζημία χρημάτων εἴτε σώματος ἀρρωστία εἴτε ἕτερόν τι συμβαίη τῶν ἀβουλήτων, ἀνάγκη κόπτεσθαι καὶ θρηνεῖν τῶν πασχόντων οὐχ ἧττον αὐτῶν.

Κἂν μὲν προαπέλθωσιν ἅπαντες ἀφόρητον τὸ πένθος, ἂν δὲ οἱ μὲν μένωσιν, οἱ δὲ ἀώροις ἀπενεχθῶσι θανάτοις, οὐδὲ οὕτως καθαρὰν εὕροι τις ἂν παραμυθίαν. Ὁ γὰρ ὑπὲρ τῶν ζώντων ἀεὶ φόβος κατασείων τὴν ψυχὴν οὐκ ἐλάττων τῆς ἐπὶ τοῖς τετελευτηκόσι γίνεται λύπης ἀλλ' εἰ δεῖ τι καὶ θαυμαστὸν εἰπεῖν, χαλεπώτερος.

Τὴν μὲν γὰρ ἐπὶ τοῖς κειμένοις ἀθυμίαν ὁ χρόνος ἐμάλαξε, τὰς δὲ ὑπὲρ τῶν ζώντων φροντίδας ἢ μένειν ἀνάγκη διὰ παντὸς ἢ θανάτῳ παύσασθαι μόνῳ.

Niciun comentariu: