sâmbătă, 31 decembrie 2011

Breviar Patristic: Și haina-ți va fi de lână curată

SurSa FotO: carpati.org



Ὅταν δὲ ἔλθῃ, φησίν, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ πάντες οἱ ἄγγελοι μετ' αὐτοῦ. βλέπε, ἄνθρωπε, ἐπὶ πόσων εἰς κριτήριον εἰσέρχῃ. πᾶν γένος ἀνθρώπων τότε παρέσται. λόγισαι τοὺς ἀπὸ Ἀδὰμ μέχρι σήμερον. πολὺ μὲν τὸ πλῆθος, ἀλλ' ἔτι μικρόν. πλείονες γὰρ οἱ ἄγγελοι. ἐνενήκοντα ἐννέα πρόβατά ἐστιν ἐκεῖνα, ἡ δὲ ἀνθρωπότης τὸ ἓν μόνον. μὴ μικρὰν τὴν καταδίκην καὶ χωρὶς τιμωρίας ἄνθρωπε νομίσῃς τὸ ἐπὶ τοσούτων καταγνωσθῆναι. ἆρα οὐχ αἱρούμεθα πολλάκις ἀποθανεῖν ἢ ὑπὸ φίλων καταγνωσθῆναι; καὶ ἀφορίσει αὐτοὺς ἀπ' ἀλλήλων, ὥσπερ ὁ ποιμὴν ἀφορίζει τὰ πρόβατα ἀπὸ τῶν ἐρίφων. Ὁ ποιμὴν πῶς ἀφορίζει; ἆρα ἐξετάζων ἀπὸ βιβλίου, τί μέν ἐστι πρόβατον, τίς δὲ ἔριφος; ἢ ἀπὸ τῶν φαινομένων διακρίνει; οὐχὶ τὸ μὲν ἔριον δηλοῖ τὸ πρόβατον, τὸ δὲ τριχῶδες καὶ σκληρὸν δηλοῖ τὸν ἔριφον; οὕτως, ἐὰν μὲν καθαρθεὶς ἄρτι τῶν ἁμαρτιῶν τὰς πράξεις ἔχῃς εἰς τὸ ἑξῆς ὡς ἔριον καθαρόν, καὶ μένῃ σου ἀμόλυντος ἡ στολή.


Iisus zice: „Când va veni Fiul Omului întru slava sa, și toți sfinții îngeri cu dânsul, atunci va ședea pre scaunul slavei sale. Și se vor aduna înaintea lui toate limbile” (Mt. 25, 31-32).
Vezi, omule, pe câți va veni să judece. Tot neamul oamenilor va fi atunci de față. Gândește-te la cei născuți de la Adam până astăzi. Mare e mulțimea lor, dar încă mică – mai mulți sânt îngerii. Aceia sânt cele 99 de oi, iar omenirea este oaia rătăcită cea una. Dincolo de spaima judecății, gândul că Dumnezeu ne va judeca în fața atâtor martori este și mai înfricoșător. Oare n-am prefera adesea moartea decât să fim condamnați de prieteni?
Și-i va despărți unii de alții, precum păstorul alege oile de iezi (Mt. 25, 32). Cum le desparte păstorul? Oare se uită în vreun registru ca să vadă care e oaie și care e ied? Sau va judeca după ceea ce se vădește? Oare nu după lână se va cunoaște oaia, iar după lațe și asprime va cunoaște iedul? Astfel, dacă te curățești de pe acum de faptele păcatelor, vei avea lâna curată în viitor, iar haina ta va rămâne neîntinată.


Traducere după Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 24 (PG 33, 904) de Marius Ivașcu.

luni, 26 decembrie 2011

Breviar Patristic: A purtat în pântecele ei Pâinea cerească



Εἴδετε πηλίκον δι' αὐτῆς ἐπράχθη μυστήριον, πᾶσαν ὑπερβαῖνον καὶ γλῶτταν καὶ ἔννοιαν. Τίς οὖν οὐκ ἂν θαυμάσειε τὴν μεγάλην τῆς Θεοτόκου δύναμιν καὶ ὅσον ὑπερανέχει τοὺς ὅσους τιμώμεν ἁγίους; Εἰ γὰρ τοῖς δούλοις ὁ Χριστὸς τοιαύτην δέδωκε χάριν, ὥστε μὴ δι' ἁφῆς μόνον ἰάσθαι τοὺς κάμνοντας, ἀλλὰ καὶ τῇ σφῶν ἐπισκιάσει τοῦτο ποιεῖν · προὐτίθεσαν γὰρ ἐν ἀγορᾷ μέση τοὺς κάμνοντας, ὡς ἡ βίβλος διδάσκει τῶν πράξεων, καὶ Πέτρου μὲν ἡ σκιὰ τὰς νόσους ἀπήλαυνε, τίνα χρὴ νομίζειν τῇ Μητρὶ τὴν ἰσχύν; Εἰ Πέτρος ὠνομάσθη μακάριος, καὶ κλεὶς ἐπιστεύθη βασιλείας οὐρανῶν, πῶς οὐχ ὑπὲρ πάντας μακαρισθήσεται ἡ τὸν ὑπ' ἐκείνου ὁμολογηθέντα τεκεῖν ἀξιωθεῖσα; Εἰ Παῦλος ἐκλογῆς σκεῦος ἐπικέκληται διὰ τὸ βαστάσαι Χριστοῦ τὸ σεβάσμιον ὄνομα, καὶ πανταχοῦ τῆς οἰκουμένης κηρύξαι, πηλίκον ἂν εἴη σκεῦος ἡ Θεοτόκος; Οὐ κατὰ τὴν χρυσῆν στάμνον τὸ μάννα χωρήσασα, ἀλλὰ τὸν οὐράνιον ἄρτον ἐν γαστρὶ χωρήσασα, τὸν εἰς βρῶσιν καὶ ῥῶσιν τοῖς πιστοῖς διδόμενον.


Vedeți ce mare taină s-a săvârșit prin Maria, care covârșește tot graiul și tot cugetul. Cine nu se va minuna de marea putere a Născătoarei de Dumnezeu? Cu cât nu-i întrece ea pe toți Sfinții pe care îi cinstim? Dacă robilor săi Hristos le-a dat un asemenea har, ca nu numai prin atingere să-i tămăduiască pe cei ce pătimeau, ci și prin adumbrirea lor – căci puneau pe cei bolnavi la mijloc în piețe, precum învață Cartea Faptelor, iar umbra lui Petru alunga bolile (cf. Fap. 5, 15) – ce putere trebuie să socotim că i-a dat Maicii sale? Dacă Petru a fost numit fericit și i s-au încredințat cheile împărăției cerurilor, cum nu se va ferici mai presus de toți cea care s-a învrednicit să nască pe Cel mărturisit de acela ca Fiu al Dumnezeului celui Viu? (cf. Mt. 16, 17). Dacă Pavel este supranumit vas al alegerii pentru că a purtat numele preacinstit al lui Hristos și l-a propovăduit pretutindeni în lume, ce fel de vas va fi Născătoarea de Dumnezeu? Nu a încăput asemeni chivotului de aur manna, ci a purtat în pântece Pâinea cerească ce se dă spre mâncare și întărire credincioșilor.


Traducere după Vasilie al Seleukiei, Omilie la Născătoarea de Dumnezeu, 6 (PG 85, 448) de Marius Ivașcu.


VASILIE AL SELEUKIEI (+460) A fost mitropolit; a arătat o oarecare afinitate pentru monofizism, dar după Sinodul de la Halkidon a trecut de partea Ortodoxiei. Îi sânt atribuite în jur de 50 de omilii, unele în mod îndoielnic.

Breviar Patristic: Dacă Hristos nu se năștea din femeie



Ἐγεννήθη ἐκ γυναικὸς Θεὸς οὐ γυμνὸς καὶ Ἄνθρωπος οὐ ψιλός · καὶ πύλην σωτηρίας ὁ τεχθεὶς, τὴν πάλαι τῆς ἁμαρτίας ἔδειξε θύραν. Ὅπου γὰρ ὁ ὄφις διὰ τῆς παρακοῆς τὸν ἰὸν ἐξέχεεν, ἐκεῖθεν ὁ Λόγος διὰ τῆς ὑπακοῆς εἰσελθὼν, τὸν ναὸν ἐζωοπλάστησεν. Ὅθεν ὁ πρῶτος τῆς ἁμαρτίας Κάϊν προέκυψεν, ἐκεῖθεν ὁ τοῦ γένους λυτρωτὴς Χριστὸς ἀσπόρως ἐβλάστησεν. Μὴ ἀπαισχυνθῇς τὴν ὠδῖνα, ὦ ἄνθρωπε · αὕτη γὰρ ἡμῖν γέγονε σωτηρίας ἀφορμή. Εἰ μὴ γὰρ ἐκ γυναικὸς ἐγεννήθη, οὐκ ἂν ἀπέθανεν · εἰ μὴ ἀπέθανεν, οὐκ ἂν διὰ τοῦ θανάτου αὐτοῦ κατήργησε τὸν τὸ κράτος ἔχοντα.τοῦ θανάτου, τουτέστι τὸν διάβολον.


Un Dumnezeu care nu era doar Dumnezeu și un Om care nu era simplu om s-a născut din femeie. Cel născut a arătat a fi poartă a mântuirii ușa prin care odinioară intrase păcatul. Căci acolo unde șarpele și-a vărsat prin neascultare veninul, pe acolo Cuvântul a intrat prin ascultare, plăsmuindu-și biserică însuflețită. De unde a răsărit Cain, începătorul păcatului, de acolo a odrăslit fără de sămânță Hristos, Răscumpărătorul neamului. Nu te rușina de chinul nașterii, o, omule! Aceasta ni s-a făcut nouă începătură a mântuirii. De nu s-ar fi născut din femeie, nu ar fi murit; de nu ar fi murit, nu ar fi surpat „prin moartea sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul” (Evr. 2, 14).


Traducere după Sf. Proclu al Constantinopolei, Omilia I la Născătoarea de Dumnezeu, 2 (PG 65, 681) de Marius Ivașcu.


PROCLU AL CONSTANTINOPOLEI (+446) A fost episcop al Kizikului, iar apoi patriarh al Constantinopolei, fiind succesorul lui Nestorie și unul din primii oponenți ai ereziei aceluia în celebra sa omilie despre Maica Domnului. În repetate rânduri a acționat ca mediator în conflicte care divizau Bisericile. Sub numele său ni s-au transmis 27 de predici și 7 scrisori.

duminică, 25 decembrie 2011

Omilia I a Sfântului Leon cel Mare, Papa Romei (+461), la Nașterea Domnului

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Voroneț (frescă). SursA: OrthPhoto.net



Mântuitorul nostru, preaiubiților, astăzi s-a născut nouă: să ne bucurăm. Căci nu se cuvine să aibă loc întristarea unde este nașterea Vieții; Aceasta, nimicind frica morții, ne-a adus bucuria veșniciei făgăduite. Nimeni nu este alungat de la ospățul acestei veselii, căci una este pricina bucuriei tuturor: Domnul nostru, nimicitorul păcatului și al morții, neaflând pe nimeni slobod de vină, a venit ca pe toți să slobozească. Să tresalte sfântul, că se apropie de cunună! Să se veselească păcătosul, că este îmbiat să ia iertare! Să se însuflețească păgânul, căci este chemat la viață!

Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii pe care a rânduit-o înălțimea de necercetat a Sfatului Dumnezeiesc, a luat asupra sa firea neamului omenesc pentru a o împăca cu Ziditorul ei, așa încât născocitorul morții, diavolul, să se biruiască tocmai prin firea pe care o biruise. Intrând în acest război de dragul nostru, s-a luptat după o mare și minunată lege a dreptății: Domnul Atotputernic l-a întâmpinat pe crudul dușman nu în măreția sa, ci în smerenia noastră, împotrivindu-i-se cu aceeași formă și aceeași fire, făcându-se părtaș mortalității noastre, dar în afara oricărui păcat. A rămas străin de această naștere ceea ce citim despre toți: „Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar pruncul care a trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 4). Așadar, în nașterea aceasta unică nu a trecut nimic din pofta trupului, nu s-a strecurat nimic din legea păcatului.
A fost aleasă o Fecioară din neamul împărătesc al lui David, care, urmând să rămână însărcinată de la Duhul Sfânt, a zămislit mai întâi cu mintea și apoi cu trupul Rodul dumnezeiesc-omenesc. Și ca nu cumva să se teamă de urmări străine, nefiind părtașă sfatului celui de sus, este încunoștințată de înger despre cele ce se vor lucra de către Duhul Sfânt într-însa. Nu a socotit că i se păgubește sfiala feciorelnică cea care a devenit îndată de Dumnezeu Născătoare. Căci de ce s-ar fi îndoit de noutatea zămislirii cea căreia i-a fost făgăduit ajutorul puterii Celui Preaînalt? Credința celei credincioase a fost întărită și de adeverirea minunii premergătoare, căci Elisavetei i s-a dat nesperată rodnicie, așa încât Cel ce a dat rod celei sterpe să nu fie bănuit că nu-l va da și Fecioarei.
Astfel, Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care era la început la Dumnezeu, prin care s-au făcut toate și fără de care nimic nu s-a făcut (In. 1, 1-3) – s-a făcut om, pentru a-l slobozi pe om de moartea veșnică. S- a plecat spre asumarea smereniei noastre fără a-și împuțina măreția, încât, rămânând ceea ce era și asumând ceea ce nu era, să unească adevăratul chip de rob cu Chipul acela prin care este deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl (Filip. 2, 6), punând ambele firi într-o legătură atât de strânsă, încât nici firea inferioară să nu umbrească proslăvirea, nici cea superioară să nu micșoreze asumarea. Păstrându-se, așadar, însușirile fiecărei firi și fiind reunite într-o singură Persoană, smerenia este asumată de măreție; slăbiciunea de putere; mortalitatea de veșnicie. Și pentru a plăti datoria stării noastre, firea nepătimitoare s-a unit cu firea noastră pătimitoare, adunându-se Dumnezeu adevărat și Om adevărat în unimea Domnului nostru; pentru ca, aducând leacurile de care aveam nevoie, unul și același Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2, 5) să poată muri datorită unei firi și învia datorită celeilalte. Mulțumită, dar, întregii-înțelepciuni a Fecioarei, nimic stricăcios nu a întinat nașterea Mântuirii, căci ea a fost pază cumințeniei și arătare a adevărului.

O astfel de naștere, preaiubiților, a fost vrednică de Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea, prin care să ne fie în același timp asemenea prin umanitate și să ne întreacă prin dumnezeire. Căci de nu era Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi adus leac adevărat, iar de n-ar fi fost om adevărat, nu s-ar fi făcut nouă pildă. Născându-se Domnul, îngerii veselindu-se au cântat „slavă întru înălțimi lui Dumnezeu” și oamenilor de bunăvoință li se vestește „pace pe pământ” (Lc. 2, 14); fiindcă văd cum Ierusalimul ceresc se zidește din toate neamurile lumii – dacă de această ispravă a negrăitei îndurări dumnezeiești se bucură atâta înălțimea îngerilor, cât se cade să se veselească smerenia oamenilor?

Să mulțumim, dar, preaiubiților, lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său în Duhul Sfânt, care pentru marea sa milostivire cu care ne-a iubit s-a îndurat de noi și, „pe când eram morți în păcate, ne-a înviat împreună cu Hristos” (Ef. 2, 5), ca să fim făptură nouă într-însul și frământătură nouă. Să lepădăm, așadar, omul cel vechi cu faptele sale și, făcându-ne părtași nașterii lui Hristos, să renunțăm la lucrurile trupești. Recunoaște-ți, o, creștine, vrednicia ta și, făcându-te împreună-moștenitor firii dumnezeiești, nu te întoarce la întinăciunea vechii petreceri! Amintește-ți cărui Cap și cărui Trup ești mădular! Adu-ți aminte că ai fost smuls din puterea întunericului și mutat în lumina și împărăția lui Dumnezeu! Prin taina Botezului te-ai făcut biserică a Duhului Sfânt: nu alunga de la tine un asemenea Oaspete prin faptele răutății și nu te supune iarăși robiei diavolului, căci prețul tău este sângele lui Hristos: te va judeca după adevăr Cel ce te-a răscumpărat întru milostivire, care împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.


Traducere de Marius Ivașcu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru darurile frumoase pe care ni le trimite.


Nașterea lui Hristos să ne fie de folos duhovnicesc!

miercuri, 21 decembrie 2011

Breviar Patristic: Dumnezeu este Lumină

SursA FotO: OrthPhoto.net


Deus lux est, et tenebrae in eo non sunt ullae. Adhuc lucem quidem nominavit, sed verba obscura sunt. Et sol lux est, et luna lux est, et lucerna lux est. Aliquid debet esse longe his maius, longe praestantius, longeque supereminentius. Quantum Deus a creatura, quantum conditor a conditione, quantum sapientia ab eo quod factum est per sapientiam, longe ultra omnia debet esse lux ista. Et forte vicini ei erimus, si quae sit lux ista cognoverimus, et ad eam nos applicaverimus, ut ex ipsa illuminemur; quia in nobis tenebrae sumus, et ab illa illuminati possumus esse lux, et non confundi de illa, quia de nobis confundimur. Quis est qui de se confunditur? Qui se cognoscit peccatorem. Quis de illa non confunditur? Qui ab illa illuminatur. Quid est ab illa illuminari? Qui iam videt se peccatis tenebrari, et cupit ab illa illuminari, accedit ad illam: unde dicit Psalmus: Accedite ad eum, et illuminamini; et vultus vestri non erubescent. Sed non erubesces de illa, si, quando tibi te foedum ostenderit, displiceat tibi foeditas tua, ut percipias pulchritudinem illius.



Ioan scrie: „Dumnezeu Lumină este și niciun întunerec întru dânsul nu este” (1 In. 1, 5).

Pomenește lumina, dar cuvintele sânt obscure. Și soarele este lumină, și luna este lumină, și candela este lumină. Trebuie să fie ceva cu mult mai mare decât acestea, cu mult mai însemnat și mai înalt.

Cu cât Dumnezeu se deosebește de făptură, cu cât Ziditorul este mai presus de zidire, cu cât Înțelepciunea se deosebește de ceea ce s-a făcut prin înțelepciune, cu atât mai departe de toate acestea trebuie să fie Lumina aceasta.

Și poate ne vom apropia de ea, de vom cunoaște ce este această Lumină și ne vom sârgui să fim luminați de dânsa. În noi înșine sântem întuneric; putem fi luminați de acea Lumină, iar nu rușinați, dacă ne rușinăm de noi înșine.

Cine este cel ce se rușinează de sine? Cel ce cunoaște că este păcătos.

Cine nu este rușinat de Lumină? Cel ce este luminat de ea.

Ce înseamnă a fi luminat de ea? Cel ce se vede deja întunecat de păcate și dorește să fie luminat de ea, se apropie de Lumină.

De aceea zice Psalmul: „Apropiați-vă către dânsul și vă luminați, și fețele voastre nu se vor rușina” (Ps. 33, 5).

Nu te vei rușina de Lumină, dacă atunci când te va arăta întinat, îți vei urî propria întinăciune ca să vezi frumusețea ei.

Traducere după Fer. Augustin, Tâlcuire la întâia Epistolă a Sf. Ioan, I, 4 (SC 75, p. 121) de Marius Ivașcu.

marți, 20 decembrie 2011

Breviar Patristic: Dumnezeu este Pace

SursA FotO: OrthPhoto.net

Ἄγε δὴ τὴν θείαν καὶ ἀρχισυνάγωγον εἰρήνην ὕμνοις εἰρηναίοις ἀνευφημήσωμεν. Αὕτη γάρ ἐστιν ἡ πάντων ἑνωτικὴ καὶ τῆς ἁπάντων ὁμονοίας τε καὶ συμφυΐας γεννητικὴ καὶ ἀπεργαστική. Διὸ καὶ πάντα αὐτῆς ἐφίεται τὸ μεριστὸν αὐτῶν πλῆθος ἐπιστρεφούσης εἰς τὴν ὅλην ἑνότητα καὶ τὸν ἐμφύλιον τοῦ παντὸς πόλεμον ἑνούσης εἰς ὁμοειδῆ συνοικίαν. Διήκει γὰρ ἡ τῆς παντελοῦς εἰρήνης ὁλότης ἐπὶ πάντα τὰ ὄντα κατὰ τὴν ἁπλουστάτην αὑτῆς καὶ ἀμιγῆ τῆς ἑνοποιοῦ δυνάμεως παρουσίαν ἑνοῦσα πάντα καὶ συνδέουσα τὰ ἄκρα διὰ τῶν μέσων τοῖς ἄκροις κατὰ μίαν ὁμοφυῆ συζευγνύμενα φιλίαν καὶ τὸ ἀπολαύειν αὑτῆς δωρουμένη καὶ ταῖς ἐσχάταις τοῦ παντὸς ἀποπερατώσεσι καὶ πάντα ὁμόγνια ποιοῦσα ταῖς ἑνότησι, ταῖς ταὐτότησι, ταῖς ἑνώσεσι, ταῖς συναγωγαῖς ἀδιαιρέτως δηλαδὴ τῆς θείας εἰρήνης ἑστώσης καὶ ἐν ἑνὶ πάντα δεικνυούσης καὶ διὰ πάντων φοιτώσης καὶ τῆς οἰκείας ταὐτότητος οὐκ ἐξισταμένης, πρόεισι γὰρ ἐπὶ πάντα καὶ μεταδίδωσι πᾶσιν οἰκείως αὐτοῖς ἑαυτῆς καὶ ὑπερβλύζει περιουσίᾳ τῆς εἰρηνικῆς γονιμότητος καὶ μένει δι' ὑπεροχὴν ἑνώσεως ὅλη πρὸς ὅλην καὶ καθ' ὅλην ἑαυτὴν ὑπερηνωμένη.


Parafrază:
Dumnezeu este Pace și principiul oricărei comuniuni. Să lăudăm, dar, Pacea cu pașnice cântări. Aceasta este cea care unește toate, ea este pricina și înfăptuirea înțelegerii și armoniei tuturora întreolaltă.

Toate tind spre Pacea aceasta, părăsindu-și multiplicitatea și diviziunile pentru a se întoarce la Unimea tuturor, care reduce orice conflict inerent la con-viețuirea cea întru ún chip. Pacea face marginile universului să se desfete de fericirea ei. Ea unește toate prin mii de uniri, mii de identități, mii de coincidențe și adunări. Pacea aceasta îngăduie ca prisosul fecundității sale să se reverse pretutindenea, rămânând totodată întreagă prin covârșirea unității și întru totul supra-unificată în sine.

Traducere după Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, XI, 1 (PG 3, 960) de Marius Ivașcu.

luni, 19 decembrie 2011

Breviar Patristic: Dumnezeu este Înțelepciune

SursA FotO: OrthPhoto.net



Φέρε δέ, εἰ δοκεῖ, τὴν ἀγαθὴν καὶ αἰωνίαν ζωὴν καὶ ὡς σοφὴν καὶ ὡς αὐτοσοφίαν ὑμνῶμεν, μᾶλλον δὲ ὡς πάσης σοφίας ὑποστατικὴν καὶ ὑπὲρ πᾶσαν σοφίαν καὶ σύνεσιν ὑπεροῦσαν. Οὐ γὰρ μόνον ὁ θεὸς ὑπερπλήρης ἐστὶ σοφίας «καὶ τῆς συνέσεως αὐτοῦ οὐκ ἔστιν ἀριθμός», ἀλλὰ καὶ παντὸς λόγου καὶ νοῦ καὶ σοφίας ὑπερίδρυται. Καὶ τοῦτο ὑπερφυῶς ἐννοήσας ὁ θεῖος ὄντως ἀνήρ, ὁ κοινὸς ἡμῶν καὶ τοῦ καθηγεμόνος ἥλιος· «Τὸ μωρὸν τοῦ θεοῦ σοφώτερον τῶν ἀνθρώπων» φησὶν.

Σοφίας αὐτῆς καὶ πάσης καὶ νοῦ παντὸς καὶ λόγου καὶ αἰσθήσεως πάσης ἡ θεία σοφία καὶ ἀρχὴ καὶ αἰτία καὶ ὑποστάτις καὶ τελείωσις καὶ φρουρὰ καὶ πέρας εἴρηται.

Διὰ τὴν θείαν σοφίαν καὶ ψυχαὶ τὸ λογικὸν ἔχουσι διεξοδικῶς μὲν καὶ κύκλῳ περὶ τὴν τῶν ὄντων ἀλήθειαν περιπορευόμεναι καὶ τῷ μεριστῷ καὶ παντοδαπῷ τῆς ποικιλίας ἀπολειπόμεναι τῶν ἑνιαίων νοῶν, τῇ δὲ τῶν πολλῶν εἰς τὸ ἓν συνελίξει καὶ τῶν ἰσαγγέλων νοήσεων, ἐφ' ὅσον ψυχαῖς οἰκεῖον καὶ ἐφικτόν, ἀξιούμεναι.


Dumnezeu, pe lângă Viață veșnică, este și Înțelepciune: Înțelepciunea ipostatică ce stă la baza oricărei înțelepciuni, care întrece orice înțelepciune și covârșește toată înțelegerea.

Dumnezeu nu este doar înțelepciune supra-abundentă, căci „priceperii lui nu este număr” (Ps. 146, 5), ci este mai presus de orice cuvânt și minte și înțelepciune. Aceasta a înțelegând-o în chip suprafiresc cu adevărat dumnezeiescul bărbat (Pavel), zice: „ce este nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii” (1 Cor. 1, 25).

Pe de altă parte, Înțelepciunea Dumnezeiască este pricina a toată înțelegerea, a toată înțelepciunea și a oricărei posibilități de a cunoaște. Prin Dumnezeiasca Înțelepciune sufletele primesc prin emanație puterea de a gândi, adică de a gravita aproape de Adevărul celor ce sânt și, lăsând în urmă părtinirea și abundența și varietatea gândurilor singulare, de a reduce cele multe la unitate.

Traducere după Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, VII, 1 (PG 3, 865) de Marius Ivașcu.

duminică, 18 decembrie 2011

Breviar Patristic: Dumnezeu este Viață

SursA FotO: OrthPhoto.net



Νῦν δὲ ὑμνητέον ἡμῖν τὴν «ζωὴν τὴν αἰώνιον», ἐξ ἧς ἡ αὐτοζωὴ καὶ πᾶσα ζωὴ καὶ ὑφ' ἧς εἰς πάντα τὰ ὁπωσοῦν ζωῆς μετέχοντα τὸ ζῆν οἰκείως ἑκάστῳ διασπείρεται.

Tῆς αὐτοζωῆς ἐστιν ἡ θεία ζωὴ ζωτικὴ καὶ ὑποστατικὴ καὶ πᾶσα ζωὴ καὶ ζωτικὴ κίνησις ἐκ τῆς ζωῆς τῆς ὑπὲρ πᾶσαν ζωὴν καὶ πᾶσαν ἀρχὴν πάσης ζωῆς.

Ἐξ αὐτῆς καὶ αἱ ψυχαὶ τὸ ἀνώλεθρον ἔχουσι, καὶ ζῷα πάντα καὶ φυτὰ κατ' ἔσχατον ἀπήχημα τῆς ζωῆς ἔχουσι τὸ ζῆν. δωρουμένη δὲ καὶ ἀνδράσι τὴν ὡς συμμίκτοις ἐνδεχομένην ἀγγελοειδῆ ζωὴν καὶ ὑπερβλύσει φιλανθρωπίας καὶ ἀποφοιτῶντας ἡμᾶς εἰς ἑαυτὴν ἐπιστρέφουσα καὶ ἀνακαλουμένη καὶ τὸ δὴ θειότερον ὅτι καὶ ὅλους ἡμᾶς, ψυχάς φημι καὶ τὰ συζυγῆ σώματα, πρὸς παντελῆ ζωὴν καὶ ἀθανασίαν ἐπήγγελται μεταθήσειν·

Ἡ γὰρ ὑπέρζωος καὶ ζωαρχικὴ ζωὴ καὶ πάσης ζωῆς ἐστιν αἰτία καὶ ζωογόνος καὶ ἀποπληρωτικὴ καὶ διαιρετικὴ ζωῆς καὶ ἐκ πάσης ζωῆς ὑμνητέα κατὰ τὴν πολυγονίαν τῶν πασῶν ζωῶν ὡς παντοδαπὴ καὶ πᾶσα ζωὴ θεωρουμένη καὶ ὑμνουμένη καὶ ὡς ἀνενδεής, μᾶλλον δὲ ὑπερπλήρης ζωῆς, αὐτοζωὸς καὶ ὡς ὑπὲρ πᾶσαν ζωὴν ζωοποιὸς καὶ ὑπέρζωος ἢ ὅπως ἄν τις τὴν ζωὴν τὴν ἄφθεγκτον ἀνθρωπικῶς ἀνυμνήσοι.


Parafrază: Acum se cuvine să cântăm „Viața cea veșnică”, din care purcede orice fel de viață. Fiecare ființă care se împărtășește în vreun fel de viață, primește viață dintr-însa, fiecare după măsura sa.

Viața dumnezeiască, cea mai presus de orice altă formă de viață, este cea care dăruiește și întreține viața. Orice fel de viață și orice mișcare vie purcede din această Viață aflată dincolo de orice viață și de începutul oricărei vieți.
Din aceasta și sufletele își primesc nestricăciunea și tot de la ea își primesc existența toate animalele și plantele, care se împărtășesc cele din urmă de viață.

Ea ne dă viață și nouă oamenilor, făpturi alcătuite din trup și suflet. Dacă se întâmplă să ne pierdem viața, atunci ea, din prisosul iubirii sale de oameni ne întoarce și ne cheamă iarăși la dânsa. Mai mult: ne făgăduiește că ne va aduce sufletele și trupurile îngemănate la viața cea deplină, la nemurire.
Nu este de ajuns să numim vie această Viață; ea este începătoarea a toată viața, unica Pricină și unicul Izvor al vieții. Toată suflarea se cuvine să o contemple și să o laude. El este Viață care prisosește și se revarsă.

Traducere dupa Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, VI, 1 (PG 3, 856) de Marius Ivascu.

marți, 13 decembrie 2011

Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem

SursA FotO: orthphoto



Fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă” de părintele Savatie Baștovoi



Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel mai mult? Ne supărăm, ne bucurăm, sîntem zgîrciți, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori ușuratici. Puțini sînt oamenii constanți, fie în rău, fie în bine. Și eu am atîtea fețe și în toate mă regăsesc atît de mult încît nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fețe voi merge la judecată? Iar acest camelionism nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur l-am moștenit de la tatăl meu. Acest amestec de rău și bine este fără îndoială o boală care, atunci cînd nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesăbuite fapte. Cred că cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost săvîrșite de oamenii răi cu desăvîrșire, ci de aceia care aveau în sine amestecat răul cu binele. Căci nu-i așa, cine ar urma un om rău cu desăvîrșire? Răul nu e atît de rău dacă nu are în el amestecat și puțin bine.


Odată, cînd am fost la Essex, am avut o discuție cu arhimandritul Zaharia, una din acele discuții care te urmăresc toată viața. Am ajuns să discutăm despre lacrimi pentru că e o boală a începătorilor să discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sînt un rod al înălțimilor. Atunci părintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot să-l uit. Anume că noi, oamenii, sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem. Nu mai știu dacă această vorbă îi aparținea sau dacă a auzit-o de la duhovnicul său, părintele Sofronie, cert este că acest înțeles al omului nu-l mai auzisem, deși era atît de evident. Știu că se poate face o întreagă filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plînsul este la fel de firesc ca și rîsul. Cred că ar trebui să plîngem cel puțin la fel de des precum rîdem. La un moment dat oamenii au început să considere plînsul ceva rușinos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat că și rîsul poate trăda o slăbiciune. Mă gîndesc că Prorocul David, care era un ostaș neînfricat, plîngea de multe ori, mărturisind că pînă și așternutul și-l uda cu lacrimi. Desigur era o altă lume. Astăzi bărbații nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vînatului, nu mai sînt amenințați de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu plîng. Această incapacitate de a plînge pare să fie singura calitate a bărbaților de azi.



Tata plîngea ușor și acesta era un mare paradox. Era un bărbat zdravăn, ursuz și care vorbea tare. Dacă te chema să-ți spună ceva, aveai impresia că vrea să te bată. Chiar și cînd te ruga să-i dai o farfurie din celălalt capăt al mesei părea că te ceartă. Și cu toate acestea plîngea la filmele proletare. Plîngea cînd vedea bătrîni săraci, copii flămînzi și îndeobște cînd vedea vreo nedreptate. Mămica rîdea de el. Acesta era singurul moment cînd mămica îl putea lua peste picior și el nu se supăra. Aici părintele Zaharia avea dreptate să spună că omul e el însuși doar atunci cînd plînge. Nu pot să uit fața dură a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, ștergîndu-și ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuși și era atît de curat și atît de bun. Restul era viața cu mizeriile ei, cu sărăcia și mîndria ei, cu tot ce e străin și însingurează pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat.



Sînt oameni care au plînsul în interior. Aceștia sînt cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sînt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plîns măcar odată în viață, să plîngi de-adevăratelea.



Sînt atîtea lacrimi în lume care se varsă necontenit. Lacrimile suferinței curg sub luminile reclamelor, în orașele mari, în băi, în așternuturi, în mașini. Răsună atîtea răcnete de durere, atîtea suspine, dincolo de buletinele de știri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Întreaga noastră civilizație cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptată să ascundă acest plîns, să ne facă să credem că plînsul nu există. Dar lacrimile se varsă necontenit și o grămadă de oameni își trăiesc adevărata condiție, aflîndu-se în cele mai sincere, cele mai sfîșietoare momente ale vieții lor, în timp ce noi ne cufundăm în nesimțire. Și doar atunci cînd suferința dă buzna în viața noastră, doar atunci perdeaua indiferenței cade de pe fața lumii. Lumea apare așa cum e ea, cu răul și cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi văzută decît prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi.



SursA: savatie.wordpress.com

marți, 6 decembrie 2011

Eu o cinstesc pe Sfânta FILOTEA, nu pe Sfânta Filofteia



Mâine va fi sărbătorită Sfânta Mucenică FILOTEA, cea mai mică Sfântă ca vârstă (are 12 ani) pe care o avem cu moaște întregi ca să ne împodobească inimile și neamul în fața Sfintei Treimi.


Zilele acestea, ascultând la radio și TV, cât de frumos este ea cinstită în cetatea Curții de Argeș și în Eparhia Argeșului și Muscelului, nu am putut să nu văd/ să nu aud că reporterii, ziariștii sau oamenii simpli - care se pretind a fi teologi sau credincioși ortodocși - îi #pocesc# numele. Și nu vreau să înțeleg acest fapt din absolut nicio perspectivă. Sfânta Mucenică FILOTEA a fost fiica unei mame valahe și cred că de aceea a vrut să vină în România și să reverse asupra nostră bucurie, liniște sufletescă, să ne aline durerile.

Și noi nici măcar nu îi spunem corect numele :( Cred că ar trebui să o facem de acum înainte.


Argumentul pentru care numele Sfintei este FILOTEA este unul de natură lingvistică:


- Numele ei provine din limba greacă; FILOS înseamnă prieten/prietenă și THEOS înseamnă Dumnezeu; cu alte cuvinte numele Sfintei poate fi exprimat ca #prietena lui Dumnezeu#.


Din aceeași lipsă de cultură și educație teologică spunem și Sfântul Neculaie (Forma corectă fiind Sfântul NICOLAE - Nikos înseamnă învingător și Laos - popor, deci numele înseamnă #poporul învingător#), Sfântul Dumitru în loc de Sfântul DIMITRIE (demos înseamnă #popor#, iar mitera înseamnă #mamă#), Sfânta Paraschiva în loc de Sfânta PARASCHEVA (cuvântul provine tot din limba greacă și înseamnă vineri).


Sărbătoare binecuvântată pentru ziua de mâine!


Sfântă Mucenică FILOTEA roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
matușka Eufemia

luni, 5 decembrie 2011

Breviar Patristic: La Poarta Raiului



SursA FotO: OrthPhoto



„Πᾶσα τοίνυν γραφὴ θεόπνευστος πάντως ὠφέλιμος”. Ὥστε κάλλιστον καὶ ψυχωφελέστατον ἐρευνᾶν τὰς θείας γραφάς. Ὥσπερ γὰρ δένδρον παρὰ τὰς διεξόδους τῶν ὑδάτων πεφυτευμένον, οὕτω καὶ ψυχὴ τῇ θείᾳ ἀρδευομένη γραφῇ πιαίνεται καὶ καρπὸν ὥριμον δίδωσι, πίστιν ὀρθόδοξον, καὶ ἀειθαλέσι τοῖς φύλλοις, ταῖς θεαρέστοις φημὶ ὡραΐζεται πράξεσι· πρός τε γὰρ πρᾶξιν ἐνάρετον καὶ θεωρίαν ἀθόλωτον ἐκ τῶν ἁγίων γραφῶν ῥυθμιζόμεθα. Πάσης γὰρ ἀρετῆς παράκλησιν καὶ κακίας ἁπάσης ἀποτροπὴν ἐν ταύταις εὑρίσκομεν.

Ἐὰν οὖν ἐσόμεθα φιλομαθεῖς, ἐσόμεθα καὶ πολυμαθεῖς· ἐπιμελείᾳ γὰρ καὶ πόνῳ καὶ τῇ τοῦ διδόντος χάριτι κατορθοῦνται ἅπαντα. „Ὁ γὰρ αἰτῶν λαμβάνει καὶ ὁ ζητῶν εὑρίσκει καὶ τῷ κρούοντι ἀνοιγήσεται”. Κρούσωμεν τοίνυν εἰς τὸν κάλλιστον παράδεισον τῶν γραφῶν, τὸν εὐώδη, τὸν γλυκύτατον, τὸν ὡραιότατον, τὸν παντοίοις νοερῶν θεοφόρων ὀρνέων κελαδήμασι περιηχοῦντα ἡμῶν τὰ ὦτα, τὸν ἁπτόμενον ἡμῶν τῆς καρδίας, καὶ λυπουμένην μὲν παρακαλοῦντα, θυμουμένην δὲ κατευνάζοντα καὶ χαρᾶς ἀιδίου ἐμπιπλῶντα, τὸν ἐπιβιβάζοντα ἡμῶν τὴν διάνοιαν ἐπὶ τὰ χρυσαυγῆ μετάφρενα τῆς θείας περιστερᾶς καὶ ὑπέρλαμπρα καὶ ταῖς φανωτάταις αὐτῆς πτέρυξι πρὸς τὸν μονογενῆ υἱὸν καὶ κληρονόμον τοῦ φυτουργοῦ τοῦ νοητοῦ ἀμπελῶνος ἀνάγοντα καὶ δι' αὐτοῦ τῷ πατρὶ τῶν φώτων προσάγοντα.

Ἀλλὰ μὴ παρέργως κρούσωμεν, προθύμως δὲ μᾶλλον καὶ ἐπιμόνως· μὴ ἐκκακήσωμεν κρούοντες. Οὕτω γὰρ ἡμῖν ἀνοιγήσεται. Ἐὰν ἀναγνῶμεν ἅπαξ καὶ δὶς καὶ μὴ διαγνῶμεν, ἃ ἀναγινώσκομεν, μὴ ἐκκακήσωμεν, ἀλλ' ἐπιμείνωμεν, ἀδολεσχήσωμεν, ἐρωτήσωμεν· „ἐπερώτησον” γάρ, φησίν, „τὸν πατέρα σου, καὶ ἀναγγελεῖ σοι, τοὺς πρεσβυτέρους σου, καὶ ἐροῦσί σοι”. Οὐ γὰρ πάντων ἡ γνῶσις. Ἀρυσώμεθα ἐκ τῆς τούτου τοῦ παραδείσου πηγῆς ἀένναα καὶ καθαρώτατα νάματα ἁλλόμενα εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἐντρυφήσωμεν, ἀπλήστως κατατρυφήσωμεν· τὴν γὰρ χάριν ἀδάπανον κέκτηνται.

„Toată Scriptura de-Dumnezeu-însuflată este plină de tot folosul” (2 Tim. 3, 16). Așadar, cercetarea Dumnezeieștilor Scripturi este lucrul cel mai bun și cel mai folositor pentru suflet. „Ca un pom sădit la izvoarele apelor” (Ps. 1, 3), așa și sufletul adăpat de Dumnezeiasca Scriptură crește falnic și aduce roadă la bună vreme - credința dreptslăvitoare - , și se împodobește cu frunze pururea-verzi, adică cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Căci prin Sfintele Scripturi sântem povățuiți la lucrarea virtuților și la cunoștința netulburată. În ele găsim toată mângâierea virtuții și respingerea oricărei răutăți.


Dacă vom fi iubitori de învățătură, vom fi și mult-învățați. Căci prin studiu și osteneală și prin harul Celui ce dăruiește se pun toate la cale. „Cel ce cere, ia, și cel ce caută, află, și celui ce bate, i se va deschide” (Mt. 7, 8). Să batem, dar, la poarta preafrumosului Rai al Scripturilor, cel bineînmiresmat, cel preadulce, cel preaînfrumusețat, cel ce ne încântă urechile cu viersuirile a tot felul de păsări înțelegătoare și de-Dumnezeu-purtătoare, care atinge inimile și pe cea întristată o mângâie, iar pe cea mânioasă o îmbunează, umplând-o de veșnică bucurie, care ne așază cugetele între umerile cu strălucire de aur ale dumnezeieștii Porumbițe (cf. Ps. 67, 14) și cu aripile ei ne înalță la Fiul Unul-Născut, la moștenitorul Celui ce a sădit via cea înțelegătoare, și, printr-însul, la Părintele luminilor.

Dar să nu batem în silă, ci cu însuflețire și cu stăruință. Să nu ne descurajăm bătând. Numai așa ni se va deschide. Dacă citim o dată și de două ori și nu înțelegem ceea ce citim, să nu ne descurajăm, ci să stăruim, să cercetăm, să întrebăm: „Întreabă”, zice, „pre tatăl tău, și va povesti ție, pre cei bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție” (Deut. 32, 6). Nu a tuturora este cunoașterea. Să scoatem apă din izvorul acestui Rai, cel pururea curgătoriu și ale cărui unde preacurate saltă întru viața veșnică (cf. In. 4, 14); să ne desfătăm, să ne ospătăm fără de sațiu. Căci necheltuit se câștigă harul.


Traducere după Sf. Ioan Damaschin, Despre credința ortodoxă, IV, 7 (PG 94, 1176) de Marius Ivașcu.