"... În ciuda eforturilor de a-i lega maxilarul, gura părintelui s-a destins firesc într-un zîmbet blînd de inconfundabilă bucurie cerească. Potrivit tradiţiei ortodoxe, părintele Serafim a fost îmbrăcat mai întîi în haina botezului, apoi cu hainele călugăreşti, iar apoi cu veşmintele sale preoţeşti. Haina botezului a fost oferită de către nou-luminatul John, care fusese botezat cu doar patru zile în urmă.
Curînd după aceea, un procuror pe nume David de Mars, care era prieten şi vecin al mănăstirii, a venit cu camioneta ca să-l ducă pe părintele Serafim înapoi la Noble Ridge. O adevărată procesiune de maşini urca întortocheatul drum de munte spre mănăstire şi din fiecare maşină se auzeau cîntări neîncetate.
La mănăstire, trupul părintelui Serafim a fost aşezat în mijlocul Bisericii, într-un sicriu simplu de lemn, făcut de Basil, fiul lui Vladimir Anderson. Acolo avea să rămînă pînă la înmormîntare. În Biserică a început citirea Psaltirii zi şi noapte, iar privegherea a devenit rugăciune de priveghi pentru odihna sufletului părintelui Serafim.
Seara tîrziu a sosit la mănăstire părintele Alexei Young de la Etna. "Am stat cu părintele Serafim în Biserică toată noaptea", îşi aminteşte el. "Oamenii veneau şi plecau. Desigur, nu era curent electric, ci doar lumînări. Periodic mă ridicam şi făceam cîte o panihidă. Îmi amintesc cum mă uitam la el şi mă gîndeam: S-a dus. Nu este cu putinţă. Şi, mai ales, îmi amintesc cum îi priveam mîna dreaptă şi mă gîndeam că mîna aceea nu se va mai ridica niciodată să mă binecuvînteze. Aşa că am ridicat-o eu şi m-am binecuvîntat cu ea pentru ultima oară"..."
(Fragment din cartea Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose, ieromonahul Damaschin, traducere Constantin Făgeţan şi p. Constantin Jinga, editura Sophia, Bucureşti, 2005 )
Seara tîrziu a sosit la mănăstire părintele Alexei Young de la Etna. "Am stat cu părintele Serafim în Biserică toată noaptea", îşi aminteşte el. "Oamenii veneau şi plecau. Desigur, nu era curent electric, ci doar lumînări. Periodic mă ridicam şi făceam cîte o panihidă. Îmi amintesc cum mă uitam la el şi mă gîndeam: S-a dus. Nu este cu putinţă. Şi, mai ales, îmi amintesc cum îi priveam mîna dreaptă şi mă gîndeam că mîna aceea nu se va mai ridica niciodată să mă binecuvînteze. Aşa că am ridicat-o eu şi m-am binecuvîntat cu ea pentru ultima oară"..."
(Fragment din cartea Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose, ieromonahul Damaschin, traducere Constantin Făgeţan şi p. Constantin Jinga, editura Sophia, Bucureşti, 2005 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu