luni, 21 septembrie 2009

rugăciuni folositoare pentru viitoare mămici


Rugăciuni pentru pruncul ce se află în pântecele mamei

Prima rugăciune

O, Multmilostive Doamne, Ziditorul şi Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor făpturilor, Cel ce ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soţilor creştini: iată moştenirea Domnului, copiii care sunt darul Lui; Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtăşesc de această binecuvântare şi de darul Tău şi Te rog, binecuvintează rodul pântecelui meu, sfinţeşte-l cu Duhul Tău Cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiţi şi învredniceşte-l să se împărtaşească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu şi Dumnezeului meu, Iisus Hristos, ca prin ele să se sfinţească şi să se cureţe de păcatul strămoşesc. Doamne Dumnezeul meu!

Eu şi rodul pântecelui meu suntem copiii mâniei, dar Tu, Părinte, milostiveşte-Te de noi şi stropeşte cu isop pruncul acesta, ca să se cureţe şi mai alb decât zăpada să se facă. Întăreşte-l şi păzeşte-l în pântecele meu până în ceasul când va trebui să se nască. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Tu i-ai dat viaţă şi suflare. Păzeşte-mă de frică şi de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale. Dăruieşte-i înţelepciune şi ca trupul lui să crească sănătos, curat şi întreg şi la ceasul cuvenit să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie şi putere pentru a naşte, grăbeşte în ajutorul lui şi uşurează durerile mele, pentru că acesta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei şi milostivirii Tale.

Adu-ţi aminte de cuvintele Tale; Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ţie îţi aparţin de la naştere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu eşti Dumnezeul Care ştii şi vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia la naştere va suferi pentru că a venit ceasul ei. Doamne, pentru această milă a Ta şi pentru inima Ta multmilostivă mă rog Ţie, binevoieşte să alini durerea mea pe care Tu mai dinainte ai cunoscut-o şi adu-l în lume pe pruncul Tău acesta viu şi sănătos. Ţie Ţi-l încredinţez, în mâinile Tale îl încredinţez, Doamne Iisuse Hristoase, ca să binecuvintezi rodul pântecelui meu, aşa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduşi la Tine, spunând: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.” Mântuitorule, aşa aduc şi eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvintează-l cu Duhul Sfânt şi sfinţeşte-l când va veni în această lume, binecuvântat şi botezat, fă-l om nou şi curăţeşte-l cu Sângele Tău, ca să fie curat şi mădular al Trupului Tău şi al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să se audă laudă înălţată Ţie şi să fie moştenitorul vieţii veşnice, prin Sfintele Tale patimi şi în numele Tău Cel Sfânt, Iisus Hristos. Amin. Doamne şi Mântuitorul meu, dă-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc, ca să-l cresc în învăţătura creştină şi să-l dedic slujirii Tale şi Sfintei Tale Biserici. Amin.

A doua rugăciune

Doamne, Cel care ai zis oamenilor : „Creșteti și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” binecuvântând nașterea de prunci, arată mila ta și acestui copil ce se află încă în pântecele mamei sale, și ajută-l să se nască la vremea de Tine rânduită. Dă-i lui, Doamne, creștere firească, sănătate și putere.

Părinte Ceresc, Care porți de grijă păsărilor cerului și înfrumusețezi crinii țarinii, poartă de grijă și acestui copil care n-a văzut încă lumina soarelui. Nu ne părăsi pe noi robii Tăi și ocrotește cu harul Tău pe pruncul acesta al nostru și binecuvintează nașterea lui după mulțimea milostivirii Tale. Amin.

Sursa:

http://femeiaortodoxa.wordpress.com/2009/02/25/rugaciuni-pentru-pruncul-ce-se-afla-in-pantecele-mamei/

Rugăciune pentru naștere ușoară

O, Preaslăvită Maică a lui Dumnezeu! Miluieşte-mă pe mine păcătoasa roaba ta, vino întru ajutorul meu în vremea durerilor mele pe care le rabdă toate fiicele Evei în timpul naşterii. O, ceea ce eşti binecuvântată între femei, adu-ţi aminte cu ce bucurie şi dragoste te grăbeai să ajungi la ruda ta Elisabeta când aceasta a rămas însărcinată şi ce minune s-a arătat cu mama şi cu pruncul din pântecele ei şi, din nesecata milostivire a ta, dă-mi şi mie, umilei tale roabe, naştere uşoară! Dă-mi harul ca acest copil ce se află lângă inima mea să strige cu bucurie aşa cum Sfântul prunc Ioan s-a închinat Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Care din iubire pentru noi, păcătoşii, nu S-a ruşinat, ci a aceptat să fie prunc. Bucuria negrăită de care s-a umplut inima ta feciorelnică la naşterea Fiului şi Dumnezeului tău să-mi aline durerea! Mântuitorul tău născut de tine, să mă păzească de moartea care curmă viaţa multor mame la naştere şi să se numere rodul pântecelui meu în rândul aleşilor lui Dumnezeu! Auzi, Preaslăvită Împărăteasă a Cerurilor, smerita mea rugăciune, întoarce faţa ta spre mine şi nu mă ruşina, nădejdea mea, ci acoperă-mă, ajutătoarea creştinilor şi tămăduitoarea bolnavilor cu acoperământul tău în ceasul chinurilor şi al durerilor, ca să mă învrednicesc să cunosc că tu eşti Maica milostivirii şi să slăvesc bunătatea ta, căci tu nu nesocoteşti niciodată rugăciunile celor sărmani şi îi izbăveşti pe toţi cei ce te cheamă în ceasul necazurilor. Amin.

Sursa:

http://femeiaortodoxa.wordpress.com/2009/02/25/rugaciune-pentru-na%C8%99tere-u%C8%99oara/


Niciun comentariu: