vineri, 5 septembrie 2008

sfintul prooroc Zaharia, tatăl sfîntului Ioan Botezătorul

Numeroşi Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe consideră că acest Zaharia este cel despre care Domnul nostru a spus că evreii l-au ucis între templu şi altar (Evanghelia după Matei 23:35). Argumentele pentru această opinie – susţinută şi de Tradiţia veche a Bisericii – sunt următoarele: 1. Chiar şi după ce Sfînta Fecioară Maria L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Zaharia a continuat să o numească fecioară şi să o numere în rîndul fecioarelor; 2. Sfîntul Ioan Botezătorul, fiul lui Zaharia, nu a fost găsit în timpul uciderii pruncilor nevinovaţi din Israel, de vreme ce mama sa, Elisabeta, l-a luat şi l-a ascuns într-un loc neştiut în deşert, unde, conform sfîntului evanghelist Luca “copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel”(Evanghelia după Luca 1:80). Pentru că nu au găsit pruncul, tatăl lui, Zaharia, a fost omorît din porunca regelui Irod.
Traducere E.Toma după http://www.iconograms.org/sig.php?eid=194

Niciun comentariu: